CNI face lumină în cazul Polivalentei „din pix” de la Târgoviște: „Nu există vreun proiect în acest sens!”

CNI face lumină în cazul Polivalentei „din pix” de la Târgoviște: „Nu există vreun proiect în acest sens!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea anunțată cu surle și trâmbițe de autoritățile din Dâmbovița, că Polivalenta din Târgoviște va intra în reabilitare, face parte dintr-un șir de promisiuni electorale fără precedent – și multe, fără acoperire – în județul condus de Corneliu Ștefan.

„S-a aprobat modul în care vom moderniza Sala Polivalentă, precum și valoarea estimată a proiectului, 29.000.000 de lei. Lucrările sunt de anvergură, având în vedere suprafața construită de peste 3.200 de metri pătrați și suprafața utilă totală de aproximativ 4.500 metri pătrați”, anunța Ștefan pe 21 martie, printr-o postare pe Facebook.

Anterior, în iarna lui 2022, același Ștefan punea viitoarea investiție în dreptul Companiei Naționale de Investiții: „Ne dorim ca proiectul viitoarei Săli a Sporturilor să arate, cel puțin, la fel de bine ca cele implementate până acum de Compania Națională de Investiții!”.

Modernizare doar pe hârtie

Postările președintelui CJ Dâmbovița, preluate de presa locală însoțite de felicitări, au făcut vâlvă câteva zile. ProSport a obținut, totuși, punctul de vedere al Companiei Naționale de Investiții, pe site-ul căreia, la rubrica Proiecte, nu apare nicio referire, nici măcar în lista sinteză, la vreun dosar care ar viza Sala Polivalentă din Târgoviște, cu sediul pe Bulevardul Unirii, la numărul 3.

„Nu avem niciun proiect contractat sau în derulare pentru o asemenea investiție”, au transmis punctual cei de la CNI.

Cel mai probabil, CJ Dâmbovița a plătit o firmă de casă pentru randările care apar în postările președintelui Corneliu Ștefan. Mai departe, este curios cum s-a ajuns la suma de „cel puțin 29 milioane de lei” pentru eventualele lucrări, câtă vreme nu există indicatori tehnico-economici aprobați de cineva.

„S-a avansat din ochi, cum se spune în popor. 6 milioane de euro, să dea bine. Că dacă se va face, până la urmă, și va costa 20 în loc de 6, nu va fi nicio problemă, doar că acum nu există nicio soluție de finanțare. Puteau spune și 1 milion de euro, și 20, și 30”, explică surse care au participat la construcția Sălii Sporturilor din Mioveni.

Aici, pentru o arenă de 2.200 locuri, ridicată de la zero, s-au cheltuit 5 milioane de euro. La Pitești, noua Polivalentă are 5.000 locuri și a costat 20 de milioane de euro, fonduri obținute prin Compania Națională de Investiții.

La stadion s-au triplat costurile

Dacă noua Polivalentă va rămâne, pentru cel puțin câțiva ani, doar un desen – nici acela prea reușit, în randări nu se vede vreo lojă sau vreo investiție virtuală la capitolul recuperare pentru sportivi – la Târgoviște se construiește acum al doilea stadion, după ce bătrânul „Eugen Popescu” a fost reabilitat timp de patru ani într-o continuă bâlbâială.

De la „reabilitarea va dura 9-10 luni și va costa municipalitatea 6 milioane de euro”, anunțul primarului Daniel Cristian Stan din mai 2019, s-a ajuns la 4 ani termenul lucrărilor și peste 18 milioane de euro decontate de Primărie, cea care a achitat integral renovarea. Capacitatea a fost redusă de la 12.000 de locuri la 7.800, jumătate de peluză a dispărut, acoperiș are doar tribuna nou-construită, iar facilități de refacere – saună, bazin, sală de forță – nu există.

La patru luni de la recepția lucrării, a debutat construcția unui nou stadion, la marginea orașului, unde statul român, prin CNI, alocă 50 de milioane de euro. Cel puțin la prima strigare!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României:
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României: "Băi, cum să spui aşa…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×